Capitolul5

Sunt recunoscătoare că Harry a plecat pentru ca eu şi Steph să discutăm despre petrecere. Am nevoie de mai multe detalii pentru a-mi uşura emoţiile. “Unde e petrecerea? Putem merge pe jos?” O întreb în timp ce îmi aranjez cărţile pe raft, în ordine alfabetică. E un obicei. “Tehnic, e petrecerea unei frăţii, la una dintre cele mai mari case de aici.” Gura ei e larg deschisă în timp ce aplica şi mai mult rimel pe gene. ”E în afara campusului, deci nu vom merge pe jos, dar Niall va veni să ne ia.”Sunt recunoscătoare că nu o să vină Harry. Chiar dacă ştiu că va fi acolo,cumva gândul de a merge cu el în maşină pare insuportabil. De ce e aşa de nepoliticos? Ar trebui chiar să fie recunoscător că nu îl judec pentru felul în care şi-a distrus corpul cu găuri şi tatuaje. Poate ca îl judec puţin, dar cel puţin nu o fac de faţă cu el. Problema e că eu am fost crescută într-o casă unde tatuajele şi piercing-urile sunt neaşteptate. A trebuit mereu să am părul pieptănat,sprâncenele pensate şi hainele curăţate şi călcate. Pur şi simplu aşa e. “M-ai auzit?” Spune Steph şi râde. “Scuze... ce?” Nu am realizat că mintea mea rătăcea. “Am spus să ne pregătim. Poţi să mă ajuţi să-mi aleg o ţinută.” Spune. Rochiile pe care le alege sunt atât de neadecvate încât continui să mă uit în jur,aşteptând să văd o cameră ascunsă şi pe cineva care să sară şi să-mi spună că e o glumă. Ma strâmb cu gândul la idee şi ea râde, evident găsind faţa mea dezgustată amuzantă. Rochia... Nu, bucata de material pe care o alege e neagră, făcută din ceva ce arată ca plasa de pescuit, lăsând la vedere sutienul ei roşu. Cel puţin partea de jos nu e transparentă, dar am sentimentul că ar purta-o chiar dacă ar fi fost aşa. Rochia abia îi ajunge până la partea de sus a coapselor, iar tocurile pantofilor ei au cel puţin 15 centimetri. Părul roşu arzător e strâns într-un coc sălbatic, lăsând buclele sa iasă de peste tot, iar ea are mai mult tuş de ochi ca niciodată. “Te-a durut când ţi-ai făcut tatuajele?” O întreb în timp ce îmi îmbrac rochia maro. “Primul, cam da, dar nu la fel de rău precum ai crede. E aproape ca o albină care te tot înţeapă.” Ridică din umeri. Au, asta sună foarte neplăcut. “Sună teribil.” Îi spun, iar ea râde. Îmi dau seama că probabil mă crede la fel de ciudată precum o consider şi eu. E cumva liniştitor. “N-o să porţi aia, nu-i aşa?” Se uită cu gura larg deschisă la rochia mea.Mâna mea alunecă peste material. Asta e cea mai drăguţă rochie a mea şi nu am adus multe haine cu mine. De vreme ce nu am mai fost astăzi la magazin,va trebui să-mi fac timp săptămâna asta. Trebuie să notez asta înainte să uit. “Ce e în neregulă cu rochia mea?” Încerc să ascund cât de jignită mă simt. Materialul maro e fin, dar ţeapăn,acelaşi material din care sunt făcute costumele business. Gulerul îmi ajunge până la gât, iar mânecile sunt trei sferturi, ajungându-mi chiar sub coate.

“Nimic... doar că e aşa de... lungă?” Spune. “Abia îmi ajunge sub genunchi.” Îmi apăr rochia favorită. “E drăguţă, doar cred că e puţin prea serioasă pentru o petrecere. Poţi împrumuta ceva de la mine?” Se oferă, iar eu râd. “Nu, mulţumesc, mă simt bine cu asta.” Îi spun şi bag ondulatorul în priză